Ediţia de mai a târgului imobiliar Project Expo se caracterizează prin reduceri consistente. Aproape toate firmele prezente au apelat la această metodă pentru a-şi vinde produsele. În unele cazuri, preţurile afişate sunt cu câteva mii de euro mai mici decât preţurile de vânzare, ba chiar se şi negociază.
Indiferent de cât de mult au scăzut preţurile în perioada de criză, reducerile din cadrul târgurilor imobiliare sunt o tradiţie la care nu se poate renunţa. Beneficiile pe care acestea le aduc sunt considerabile, atât pentru clienţi, cât şi pentru vâzători.
„Ne-am dat seama că există o anumită reticenţă a oamenilor pentru târguri. O explicaţie este faptul că, cel puţin în zona online, este un târg imobiliar permanent. În plus, sunt foarte multe târguri în România, mult mai multe decât în alte ţări. Aşa că am decis ca, în această perioadă delimitată de timp, să venim cu aceste reduceri”, spune Giulio Angheloiu, manager Premier Service.
Reducerile aplicate transformă preţurile caselor în preţuri de apartamente, iar preţurile apartamentelor în preţuri de garsoniere. Astfel, se găsesc case de peste 100 mp, cu grădină, ce se vând la 55.000 euro. Mai mult, clienţii care îndrăznesc să ceară un preţ mai bun de atât, au şanse să îl şi primească.
„Preţul este mai mic decât cel afişat în broşuri sau pe panourile de promovare. Chiar dacă pe aceste materiale scrie că locuinţele se vând la 60.000 euro, preţul actual este de 55.000 euro, negociabil. Clienţii se pot folosi deci cu uşurinţă şi de programul Prima Casă”, spun oficialiiConfort Village.
Reduceri mari pentru clienţii dispuşi să cumpere off-plan
Cele mai însemnate reduceri sunt pentru clienţii care se încumetă să plătească integral şi în avans pentru locuinţele care urmează să se construiască. Astfel, prin discounturi majore, clienţii sunt încurajaţi să creadă din nou într-o strategie de vânzare comună înainte de criza imobiliară: tranzacţiile off-plan.
„Reducerile sunt în special pentru imobilele care nu s-au vândut în ultimul timp şi anume cele care nu există în acest moment sau sunt în stadii incipiente de dezvoltare. Avem exemplul Lotus, unde apartamentele cu două camere costă 28.700 euro, pentru clienţii care vor să plătească integral acum şi să se mute în patru luni în apartamentul lor. Există formalităţi care să asigure banii clientului”, spune Giulio Angheloiu.
Pentru clienţii care preferă totuşi să îşi cumpere acelaşi apartament prin rezervare şi achitarea sumei integrale la final, preţul creşte la 36.000 euro. Practic, este o economie de peste 7.000 euro, mult mai mult decât ce ar oferi o dobândă bancară, în cazul în care banii ar sta într-un depozit, în aceste patru luni de până la construcţie, spun reprezentanţii proiectului.
Casele de la periferia Bucureştiului, puternic promovate de vânzători
Un alt proiect în care preţul este mai mic decât cel afişat este Springville. În acest caz, pentru o casă cu o suprafaţă de 150 mp, două niveluri şi complet utilată, preţul este de 69.000 euro, comparativ cu 72.500 euro (în ambele cazuri, TVA este inclus).
„Este un proiect mare, de zeci de vile, pentru care dezvoltatorul ne-a anunţat să scădem preţul în perioada târgului. Complexul este situat departe de agitaţia oraşului, în zona Adunaţii-Copăceni”, spune reprezentantul Springville.
Tot pentru cei interesaţi să se mute la casă, există promoţii şi în cartierul Atlantic, situat aproape de ieşirea din Bucureşti, pe şoseaua Alexandriei. Acolo se vând apartamente în vilă, care au preţul redus de la 96.900 la 78.000 euro, TVA inclus. Este vorba despre un apartament de 135 mp, situat pe un întreg nivel al vilei, plus un loc de parcare inclus în preţ.
Sudul Capitalei ramane in continuare zona cu cea mai puternica dezvoltare imobiliara din Bucuresti sau din imprejurimi. Dovada stau atat vanzarile, cat si proiectele care se anunta in fiecare an. Astfel incat, vara acestui an aduce pe harta ansamblurilor rezidentiale cu apartamente noi din Popesti-Leordeni, inca doua ansambluri noi-noute.
Viva Residence este proiectul ce isi doreste sa lanseze o noua tendinta in ceea ce priveste tipul de locuinte oferite romanilor. Vorbim astfel despre adevarate bungalow-uri, si nu ne referim la acele case facute din lemn sau impletituri de trestie, asa cum este descris cuvantul bungalou in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, ci la locuintele cochete, cu veranda, al caror model este atat de apreciat pe alte continente. Mai exact este vorba de vile insiruite, cu mansarda si curte proprie. Dar ce este cel mai important este faptul ca pretul pentru o astfel de vila este similar cu cel al unui apartament vechi din Bucuresti si doar cu putin mai mare comparativ cu un apartament cu doua camere din Oltenitei sau cu un apartament cu doua camere din Berceni. Astfel, desi fiecare proprietate are o curte de 200 de metri patrati, pretul nu depaseste 75.000 euro. Mai exact, o casa cu o suprafata utila de 79 metri patrati costa 69.900 euro, iar una de 89 metri patrati are un pret de 74.900 euro.
Un alt proiect care va fi cu certitudine pe gustul cumparatorilor de locuinte este Family Residence 2. Vorbim de certitudine pentru ca primul ansamblu Family Residence a avut un succes foarte mare, fiind deja vandut in cea mai mare parte. Ambele ansambluri urmeaza aceeasi reteta: in cea mai mare parte sunt compuse din garsoniere si apartamente cu doua camere, iar spatiul exterior aferent imobilelor este foarte generos, fiind impartid in curte interioara cu alei si trotuare si spatii verzi amenajate, parcuri (zone) de joaca amenajate pentru copii, barbeque, foisor pentru recreere si petrecerea timpului liber, magazine mixte, gradinita (program normal si after school), parcare supraterana pe 2 niveluri. Totusi exista cateva diferente fata de primul proiect care vine cu propuneri noi atat in arhitectura cat si in structura pe verticala si pe orizontala a noului imobil, deoarece s-a tinut cont de experienta acumulata din prima etapa, astfel incat sa existe o buna corelatie intre suprafata fiecarui apartament, confort, finisaje si nu in ultimul rand pretul de achizitie propus. S-a incercat o impartire cat mai echilibrata pe fiecare nivel, unde vom gasi garsoniere simple, garsoniere duble, apartamente cu doua camere si apartamente cu trei camera. Ideea principala de la care s-a pornit in proiectarea ansambului Family Residence Berceni a fost insasi notiunea de familie, cu necesitatile curente ale acesteia. Indiferent ca vorbim de familii la inceput de drum, in formare sau la familii cu copii, ori mai multi membri, cu diferite stiluri de viata, toate isi vor regasi in interiorul ansamblului, imobilul care sa le satisfaca dorintele, nevoile.
Prin varietatea ofertei, prin compartimentarea diversificata si prin modalitati de plata flexibile, apartamentele din cadrul Family Residence Berceni, nu sunt doar atractive, speciale, deosebite ci si, cel mai important aspect, ele sunt accesibile oricarei familii.
Un nou eveniment purtand marca Premier: primul Targ Imobiliar Online dedicat exclusiv Zonei de Sud.
Compania imobiliara Premier Service, lanseaza astazi prima editie a acestui produs ce se adreseaza cu precadere cumparatorilor Prima Casa. Pe perioada 19-25 aprilie 2012, targul virtual va aduce in atentia vizitatorilor cele mai noi informatii, promotii si discounturi de pe piata de profil a Zonei de Sud.
Imobilele listate in cadrul acestui targ imobiliar online:
Grila de referinta a pietei imobiliare proaspat lansata de catre Camera Notarilor Publici ofera raspunsul la o intrebare care ii macina de multa vreme pe potentialii cumparatori: Mai scad preturile locuintelor? Dupa parerea notarilor publici, nu numai ca acestea nu mai scad, dar deja au inceput sa creasca.
Cu toate acestea, zona de Sud a Capitalei ramane una dintre cele mai ieftine din Bucuresti. Aflata in plina expansiune, zona de sud se extinde la o luna la alta, atat din punctul de vedere al infrastructurii, cat si din puntul de vedere al dezvoltarilor imobiliare. In conditiile in care cartierul Berceni sau orasul Popesti-Leordeni sunt de mai bine de un an atractia principala pentru cumparatorii de locuinte, probabil ca intr-un timp foarte scurt zona va urca si ea la randul ei in “topul” preturilor imobiliare. “Extinderea zonei presupune in primul rand investitii in infrastructura, pe care de multe ori le fac chiar dezvoltatorii din respect pentru clientii lor. Aceste costuri se vor regasi in preturile locuintelor. In plus, proprietarii de terenuri vor incepe sa profite de noul trend al pietei si de aparitia in zona a marilor lanturi de magazine si a complexurilor comerciale si vor incerca sa creasca preturile. Zona de Sud, care pana nu de mult era codasa pietei imobiliare, a devenit, putem spune chiar, vedeta acestui segment”, spune Giulio Angheloiu, manager Premier Service, compania imobiliara a zonei de sud.
Dar de ce este pana la urma, Popesti Leordeni, atat de atractiv? In primul rand datorita preturilor. Cu aceeasi suma cu care un cumparator isi ia o garsoniera intr-un bloc vechi dintr-o zona semicentrala a Bucurestiului, in acest oras metropolitan isi va cumpara un apartament cu 3 camere intr-un bloc nou si cochet. Concret, pretul mediu al unei garsoniere de 35 de metri patrati, intr-un bloc construit recent si cu toate facilitatile aferente, este de 29.300 euro. Un apartament cu doua camere cu o suprafata medie de 55 metri patrati costa aproximativ 45.000 euro, iar unul cu trei camere abia daca depaseste 65.000 euro. In aceste conditii vorbim de un pret mediu pe metru patrat care se invarte in jurul valorii de 800 euro.
Suprinzator, mai scumpe sunt apartamentele in blocuri vechi, situate de multe ori doar la cateva sute de metri de granita dintre Capitala si orasul Popesti Leordeni. Dar aici singurii care au un cuvant de spus sunt proprietarii. Astfel o garsoniera in cartierul Metalurgiei are un cost mediu de 32.000 euro, iar una in Berceni, de 34.000 euro. Pentru un apartament cu doua camere din Metalurgiei proprietarii solicita 47.000 euro, iar pentru unul din Berceni pretul mediu este de 53.000 de euro. Pentru trei camere in Metalurgiei un cumparator plateste in medie 57.000 euro, iar pentru acelasi tip de apartament situat in Berceni, 65.000 euro. La patru camere, in Metalurgiei pretul creste cu 12.000 euro fata de trei camere, ajungand la 69.000 euro, iar in Berceni cu 7.000 euro, suma ajungand in medie la 72.000 euro.
Ceva mai ieftine sunt apartamentele in blocurile vechi din cartierul Giurgiului, avand un pret mediu pe metru patrat cuprins intre 850 si 970 de euro pe metru patrat, in functie de tipul proprietatii. Astfel, o garsoniera costa 29.000 euro, un apartament cu doua camere – 42.000 euro, unul cu trei camere – 55.500 euro, iar unul cu patru camere – 64.000 euro.
Zonele Oltenitei si Brancoveanu au preturi similare una cu cealalta. O garsoniera costa intre 39 si 40.000 euro, un apartament cu doua camere intre 54 si 55.000 euro, unul cu trei camere intre 63 si 65.000 euro. iar unul cu patru camere are un pret mediu de 70.000 euro.
Cel mai “scump” cartier al zonei de sud este Tineretului-Vacaresti, unde proprietarii cer pentru o garsoniera 50.000 euro (1.190 euro/mp), pentru un apartament cu doua camere 67.000 euro (1.240 euro/mp), pentru o locuinta cu trei camere 79.000 euro (2.156 euro/mp), iar pentru patru camere intr-un bloc vechi pretul este de 89.000 euro (1.214 euro/mp).
Aceste preturi insa nu prea se regasesc in noua grila elaborata de Camera Notarilor Publici, mai ales in cazul apartamentelor vechi cele de pe hartie fiind pana la de trei ori mai mici. Astfel incat, singurul punct real de reper pe care il au cumparatorii sunt informatiile pe care le iau direct din piata.
Premier Service, Compania imobiliara a Zonei de Sud, a fost conceput in anul 1994, fiind lansat oficial la data de 13 februarie 1995. In prezent, din portofoliul companiei fac parte cateva zeci de proiecte, o mare parte dintre ele reprezentate in exclusivitate, din sectorul 4 al Capitalei, Popesti, Berceni, Metalurgiei, Oltenitei, Brancoveanu, Giurgiului, Tineretului, Vacaresti , Vidra, Leordeni, Frumusani. Prin departamentele sale specializate,Premier Service ofera servicii complete de consultanta, analiza si cercetare a pietei, apoi de implementare si promovare a proiectelor.
“Daca primele trei trimestre au evoluat pozitiv, acest fapt se datoareaza fluxului neintrerupt al programului “Prima Casa” si a unei perioade de oarecare stabilitate, fara zvonuri alarmiste privind viitorul incert al acestui program guvernamental. Chiar si vara a fost prolifica, lucru atipic acestui sezon. Ce a urmat, s-a datorat in mare parte nelinistii de pe pietele financiare, a tulburarilor starnite in subconstientul colectiv de zona media internationala, precum si a prognozelor cu iz pesimist”, completeaza el.Anul 2011 a fost unul atipic pentru piaţa imobiliară din România. S-a cumpărat în perioade recunoscute până acum ca fiind moarte, a scăzut interesul pentru apartamentele cu două camere - cele mai căutate în anii trecuţi şi s-a plătit considerabil de mult cu cash. Acestea sunt concluziile unui studiu făcut de compania Premier Service, care conchide că, pentru proprietarii, dezvoltatorii şi clienţii care au ştiut ce vor, 2011 a fost un bun.
Una dintre cele mai importante schimbări pe care compania Premier Service le-a observat anul acesta a fost schimbarea vârfurilor de sezon. Dacă anii trecuţi, cele mai bune luni pentru vânzare erau martie şi noiembrie, acum, ultimul trimestru a însemnat scăderea vânzărilor.
„Dacă primele trei trimestre au evoluat pozitiv, acest fapt se datorează fluxului neîntrerupt al programului "Prima Casă" şi a unei perioade de oarecare stabilitate, fără zvonuri alarmiste privind viitorul incert al acestui program guvernamental. Chiar şi vara a fost prolifică, lucru atipic acestui sezon. Ce a urmat, s-a datorat în mare parte neliniştii de pe pieţele financiare, a tulburărilor stârnite în subconştientul colectiv de zona media internaţională, precum şi a prognozelor cu iz pesimist", completează el.
În încercarea continuă a clienţilor de a se adapta vremurilor, s-a făcut simţită pe piaţă o nouă categorie de cumpărători.
„Aproximativ unul din cinci clienţi Premier au în portofoliu un imobil pe care intenţionează să-l schimbe prin sistemul buy-back, de regulă solicitând un apartament cu suprafaţa mai mare şi număr de camere imediat superior", spune reprezentantul Premier Service
Buy-back-ul imobiliar reprezintă sistemul prin care potenţialii clienţi pot achita avansul pentru un apartament nou prin intermediul vechii locuinţe, în care vor locui până la finalizarea noului apartament fără să platească chirie.
Bugetul a scăzut până la 35.000 euro pentru două camere
Nici bugetul nu mai este acelaşi. Vorbim de un nou segment care prinde contur: cerere pentru apartamente cu două camere cu preţuri cuprinse 40.000 - 45.000 euro. Astfel încât, în zona de Sud a Capitalei, bugetul mediu s-a poziţionat între 35.000 şi 55.000 euro. La formarea acestei medii au contribuit garsonierele de 25.000 - 30.000 euro pe de o parte şi apartamentele cu trei camere, suprafeţe mari şi preţuri cuprinse între 65.000 - 70.000 euro.
O altă schimbare este faptul că apartamentele cu două camere nu mai fac parte din topul celor mai bine vândute proprietăţi. Cele mai tranzacţionate au fost în 2011 garsonierele şi apartamentele cu trei camere. Apartamentele cu patru camere au înregistrat o cădere brutală, mai ales datorită zvonurilor despre creşterea cheltuielilor la întreţinere datorită tăierii subvenţiilor la încălzire.
„Explicaţia pentru reorintarea bucureştenilor către trei camere în loc de două se datorează aproprierii preţurilor la aceste două tipuri de apartamente, iar cei care fac credite "Prima Casa" sau ipotecare pe perioadă mai mare de timp, se orientează în mod logic spre imobilul mai spaţios", explică Giulio Angheloiu
Chiar dacă programul Prima Casă a adus un număr destul de ridicat de cumpărători, reprezentantul Premier Service subliniază faptul că procentul celor care achizitioneaza cu bani lichizi a crescut, ajungând până la 15-20%. Un alt semnal al faptului că piaţa imobiliara a avut o evoluţie pozitivă anul acesta constă în faptul că în 2011 au fost lansate pe piata mai multe ansambluri rezidenţiale noi, mai ales în zona de sud. Dezvoltatorii şi-au adaptat oferta noilor cerinţe din piaţă şi au devenit mult mai deschişi la necesităţile potenţialilor cumpărători. Ofertele speciale şi promoţiile s-au ţinut lanţ, începând cu reducerile de preţ şi terminând cu anularea comisionului pentru tranzacţii.
Pentru prima oara in Romania, Premier Service ofera clientilor sai posibilitatea de a-si alege tipul de serviciu pentru achizitia unei locuinte. Astfel, compania pune la dispozitia cumparatorilor atat proprietati in exclusivitate, cat si locuinte in reprezentare exclusiva, al caror comision este 0 (ZERO), precum si apartamente sau case intermediate de catre agentii imobiliari in sistemul clasic. Dar si pentru cele din urma Premier Service vine cu o surpriza speciala, respectiv un comision de 1,5%, jumatate din cat practica majoritatea companiilor imobiliare din piata.
Comisionul ZERO se aplica pentru ansamblurile rezidentiale aflate in reprezentare exclusiva in oferta Premier Service. La acest tip de intermediere sunt reprezentate in primul rand interesele vanzatorului, dar in acelasi timp compania efectueaza si unele actiuni in interesul cumparatorului, cum ar fi garantarea caracteristicilor locuintei, dar si a declaratiilor sau a situatiei juridice si tehnice a ofertei si pregatirea antecontractului de vanzare in care sunt prevazute toate conditiile negociate cu vanzatorul. In plus Premier Service pune la dispozitia cumparatorului toate documentele necesare pentru obtinerea creditului si\sau pentru autentificarea in bune conditii a contractului de vanzare-cumparare la biroul Notarului public. Pentru alte produse sau servicii cerute in mod suplimentar si expres de cumparator (asistenta juridica, analiza financiara, demersuri specifice pentru obtinerea creditului, etc ), cumparatorul va plati insa un onorariu separat.
Ansamblurile rezidentiale aflate in reprezentare exclusiva in oferta Premier Service sunt:
Family Residence Berceni Studio Plus – Grand Arena Betty Residence
Metropolitan Residence Gama Residence 3 Gama Residence 2
Brown Residence 3 Astrelor Residence Lotus Residence
Conduratu Residence Flora Residence Berceni Residence
Sabina Residence Agnes Residence Studio Plus – Popesti Leordeni
O alta categorie de proprietati aflate in oferta Premier Service este cea a proprietatilor in EXCLUSIVITATE. Exclusivitatea presupune faptul ca vanzatorul pune la dispozitia agentiei imobiliare, in custodie, o anumita proprietate pentru o perioada determinata. Exclusivitatea si reprezentarea exclusiva sunt doi termeni care sunt foarte usor confundati, dar diferenta explicata mai sus este cea care face diferenta. Toate aceste oferte din cadrul produsului EXCLUSIVITATE, sunt postate pe acest site-ul companiei cu mentiunea “Exclusivitate" si sunt in principal oferte din ansambluri rezidentiale sau blocuri din zona de sud a Capitalei. La acest tip de intermediere sunt reprezentate interesele vanzatorului, dar in acelasi timp se ofera urmatoarele servicii cumparatorului: asistarea si intermedierea tranzactiei, asistneta logistica si juridica, pregatirea antecontractului de vanzare in care sunt prevazute toate conditiile negociate cu vanzatorul. Bineinteles, Premier Service pune la dispozitia cumparatorului toate documentele necesare (extras de carte funciara pentru informare, certificat fiscal, cadastru, intabulare, certificat energetic, copii dupa intregul istoric juridic al imobilului, acte de proprietate) pentru obtinerea creditului si\sau pentru autentificarea in bune conditii a contractului de vanzare-cumparare la biroul Notarului public. Agentii companiei isi asuma si buna functionare a relatiei banca-client, furnizand si livrand bancii creditoare toate documentele pe care aceasta le solicita, dar si a relatiei notariat-client. Nu in ultimul rand, compania mediaza relatia vanzator–cumparator, dar ofera si servicii posttranzactie, cum ar fi obtinerea incheierii de intabulare, a extrasului de carte funciara si a dreptului de proprietate pe numele cumparatorului .
In ceea ce priveste INTERMEDIEREA IMOBILIARA, aceasta este adresata cumparatorilor si este un produs de baza al Companiei Imobiliare Premier, ea fiind primul tip de intermediere care a aparut ca practica imobiliara la noi in tara. Fata de contractele de exclusivitate si de acordarea reprezentarii exclusive, agentul care efectueaza intermedierea nu este un mandatar al clientului, intermediarul nu negociaza sau incheie acte juridice in numele acestuia, dar il pune in legatura cu un tert, in vederea incheierii unui contract. Insa, in schimbul unui comision, agentul imobiliar devine mai mult decat un simplu intermediar, iar potentialul cumparator primeste consiliere, indiferent ca este de ordin juridic, tehnic sau economic, lucru care presupune negocieri prelungite, dar si servicii suplimentare.
“Anumite proprietati efectiv nu pot fi vandute in baza unui comision zero, in conditiile in care cheltuielile companiei sunt si ele crescute, si ma refer la atat la cheltuielile pentru promovarea proprietatii, cat si la cele pentru confortul proprietarului”, spune Giulio Angheloiu, manager Premier Service. “De exemplu, in cazul apartamentelor aflate in ansamblurile rezidentiale aflate in reprezentare exclusiva, aceste cheltuieli se disipeaza, pentru ca ele se impart la numarul de locuinte aferent, dar in cazul unei case unice, de sine statatoare, trebuie sa luam in calcul taxele obligatorii care se platesc”, mai explica el.
Costurile suplimentare la achizitia unei locuinte depasesc de foarte multe ori 5% din valoarea unei proprietati. De exemplu in cazul unui apartament care valoreaza 50.000 de euro ele pot ajunge pana la 5.000 de euro.
- Comision agentie imobiliara: 3% = 1500 euro
- Costuri racordare utilitati, apa, canalizare, electricitate, gaze: 1.500 euro + realizarea dosarelor aferente care presupune: obtinerea certificatului de urbanism in baza unor avize, proiect tehnic, dosar pentru autorizare, autorizatii de constructie pentru fiecare operatiune, obtinerea extrasului de carte funciara, certificat fiscal.
- Avizele necesare presupun realizarea unor dosare separate pentru fiecare aviz in parte, precum si achitarea unor taxe cuprinse intre 15 si 700 lei, dar si termene de asteptare cuprinse intre 30 de zile si sase luni. In plus, obtinerea fiecarui act presupune cereri catre aproximativ zece institutii care pot fi depuse doar la ghiseele aferente, unde de cele mai multe ori sunt necesare ore intregi de asteptare.
- Costuri pentru obtinerea actelor de cadastru si intabulare
- Timp necesar: minimum sase luni
Toate aceasta birocratie poate fi evitata, iar costurile reduse la un sfert prin colaborarea cu Premier Service. In comisionul de 1,5%, adica 750 de euro, solicitat de catre Premier Service, se regasesc toate aceste servicii, si, mai mult de atat, compania isi sprijina clientii si ulterior. De exemplu, prin protocoalele incheiate de catre companie cu firmele de mobilier, cumparatorii isi pot mobila complet locuinte cu discounturi semnificative. Astfel suma de 1.500 de euro, cat ar fi costat racordarea la utilitati, este mai mult decat suficienta pentru mobiliarea completa a apartamentului. In plus, pentru complexurile rezidentiale dezvoltate de catre Premier Service, toti cumparatorii primesc garantie pe viata.
Premier Service, Compania imobiliara a Zonei de Sud, a fost conceput in anul 1994, fiind lansat oficial la data de 13 februarie 1995. In prezent, din portofoliul companiei fac parte cateva zeci de proiecte, o mare parte dintre ele reprezentate in exclusivitate, din sectorul 4 al Capitalei, Popesti, Berceni, Metalurgiei, Oltenitei, Brancoveanu, Giurgiului, Tineretului, Vacaresti , Vidra, Leordeni, Frumusani. Prin departamentele sale specializate,Premier Service ofera servicii complete de consultanta, analiza si cercetare a pietei, apoi de implementare si promovare a proiectelor.
mai mult
Ultima “strigare” in materie de imobiliare este achizitia unei case fara a plati comision. La prima vedere pare a fi visul oricarui cumparator. Dar la o privire mai atenta, oricine ar trebui sa isi dea seama ca acest lucru are nenumarate dezavantaje care, pana la urma te pot face sa scoti chiar mai multi bani din buzunar. Sa nu uitam ca exista pe piata exista atatea locuinte cu vicii ascunse, atat de ordin juridic, cat si tehnic. Considerati ca o agentie imobiliara, implicit un angajat al acesteia, va pot oferi infrastructura adecvata, informatii, oferte, servicii, in lipsa unor venituri? Venituri ce provin numai din activitatea sa de baza, intermedierea imobiliara...
Surpriza consta in faptul ca bucuresteanul care depinde de RADET si care sta cu gazele de la aragaz pornite sa se incalzeasca este cel care plateste mai mult. Sa nu uitam si de apa consumata in plus asteptand sa ajunga pana la etajul lui apa calda.
Peste 2.000 de persoane acceseaza zilnic site-urile cu anunturi imobiliare dedicate zonei de sud a Capitalei. Project Expo începe azi, la Sala Palatului. Coordonatele acestei ediţii urmează tiparele clasice ale expoziţiilor din perioada de criză economică: disconturi, cele mai ieftine apartamente şi cele mai mici chirii. Organizatorii au ales ca de obicei să lase intrarea liberă.
Viitoarea ediţie Project Expo se va desfăşura în perioada 30 septembrie-2 octombrie, la Sala Palatului. Cel mai mic preţ al târgului va fi la o garsonieră nouă: 23.000 euro. Tot la capitolul cele mai mici tarife intră şi vilele cu patru camere din nordul Capitalei, care se închiriază cu 500 euro/lună. Toţi expozanţii prezenţi au venit cu variante de finanţare prin Prima Casă, credite ipotecare, buy-back sau rate la dezvoltator. De asemenea, se vor lansa trei proiecte noi.
Radiografia expozanţilor Project Expo
South Pacific:
• Oferă vile de lux la preţ de cartier studenţesc
• Una dintre vilele cu patru camere, cu bucătărie complet utilată şi două locuri de parcare incluse, poate fi locuită de către oricine contra unei chirii lunare de 500 euro.
• Dezvoltatorul oferă aragaz, plită din inox, hotă, frigider, maşină de spălat vase
Dezvoltatorii din Sud se întrec in oferte
• Premier Service are în ofertă garsoniere la 23.500 euro în cadrul complexului Studio Plus Popeşti-Leordeni.
• Compania începe la târg şi vânzările la tronsoanele 2 şi 3 din cadrul proiectului Lucky Residence, unde preţurile pornesc de la 29.000 de euro, TVA inclus.
• Clienţii pot apela la sistemul buy-back
• Fiecare dintre cele 15 complexuri promovate de Premier Service este prezentat individual
Omnix Residence - un oraş în oraş
• În perioada Project Expo, dezvoltatorul oferă un preţ special de 850 euro/mp, TVA inclus, locul de parcare este gratuit, la fel şi finisajele.
Oferte speciale în Militari Residence
• Garsoniera de 34 mp costă pe perioada Târgului Imobiliar PROJECT EXPO doar 29.000 euro
• Un apartament cu două camere, cu o suprafaţă de 51 mp, are un preţ de 44.200 euro
• Apartamentele cu trei camere, de 67 mp, costă 57.400 euro.
Acestea sunt însă doar o parte dintre oferte. Zeci de alţi dezvoltatori şi agenţi imobiliari vor fi de asemenea prezenţi la târg cu ofertele lor.
CITEŞTE ŞI: Toamna se dă startul la târgurile imobiliare. Află care sunt ofertele!
mai mult
Trecerea de la un apartament vechi la o locuinta noua, intr-un ansamblu residential care sa indeplineasca si cele mai pretentioase cerinte este de multe ori doar un vis frumos, dar care pentru multi pare de nerealizat. “Cum fac sa vand casa veche?” “Unde stau pana imi gasesc casa noua?” “De unde sa fac rost de bani pentru avans la o casa noua?” “De unde timp de alergatura dupa clienti si acte?” Sunt doar cateva dintre intrebarile care isi gasesc cu greu raspuns in mintea celor care planuiesc sa se mute dintr-un apartament vechi intr-o locuinta noua.
Premier Service vine cu o solutie care va poate scuti de toata aceasta bataie de cap: buy-back-ul imobiliar. Buy-back-ul imobiliar reprezinta sistemul prin care potentialii clienti pot achita avansul pentru un apartament nou prin intermediul vechii locuinte, in care vor locui pana la finalizarea noului apartament fara sa plateasca chirie. “Vorbim de fapt despre un fel de schimb imobiliar in urma caruia va puteti muta in locuinta dorita fara sa treceti prin calvarul alergaturii fara sfarsit si puteti chiar sa ramaneti si cu ceva bani in portofel”, explica Giulio Angheloiu, manager Premier Service. Pentru sistemul Buy Back Premier se preteaza aproximativ 5-600 de locuinţe, dezvoltate sau promovate de companie. Evaluarea imobilului vechi se face de catre consilierii Premier, chiar cei ce-si asuma responsabilitatea vanzarii lui catre terţe persoane. Preţul imobilului nou, cel ce urmeaza a fi achiziţionat prin schimb, este stabilit de catre dezvoltator, fiind si acesta negociabil, in funcţie de condiţii (modalitaţi de plata, nivel de finisaje, etc).
Beneficiarul schimbului, poate opta, in situaţia in care nu agreaza evaluarea consilierilor Premier, pentru alte persoane calificate. Pentru diferenţa necesara schimbului, beneficiarul principal poate opta si pentru un credit (din orice gama). Acest credit poate fi usor obţinut, data fiind ponderea redusa a acestuia in preţul convenit de vanzare – cumparare (cea mai mare parte fiind deja achitata cu banii proveniţi din vanzarea apartamentului vechi).
Au fost cazuri in care, diferenţa fiind foarte mica, dezvoltatorul a acceptat plata ei in rate, pe o perioada de 6 luni, ori un an sau doi. O operaţiune de schimb dureaza in medie 3 luni.
Apartamentele pe care beneficiarul urmeaza sa le dobandeasca prin aceasta modalitate de schimb imobiliar se afla in ansamblurile: Family Residence Berceni, Studio Plus Residence (cele trei locaţii: Metalurgiei, Olteniţei si Popesti - Leordeni), Lucky Residence, Sabina Residence, Berceni Residence, Brown Residence, Gama Residence (cele doua locaţii), Flora Residence, Conduratu Residence, Lotus Residence, Apollo Residence, dar si in cadrul altor proiecte, aflate in acest moment in stadiu incipient.
Dar pentru ca achizitia unei case este un pas important pentru oricine, orice detaliu conteaza atunci cand este aleasa noua locuinta. De cele mai multe ori asta inseamna nenumarate drumuri pe santiere si discutii interminabile cu vanzatorii. Premier Service va ajuta inca sa economisiti timp pretios. Fiecare dintre cele 15 complexuri promovate de Premier Service este prezentat intr-un minisite propriu, sunt descrise proiectele in detaliu si mai mult de atat, zilnic sunt postate fotografii stadiul in care se afla fiecare constructie. In plus, pentru fiecare cladire si fiecare apartament in parte, pot fi vizualizate schite care contin suprafete, compartimentari si alte detalii tehnice. Vizitatorii site-urilor se pot folosi si de filtre de cautare pentru a gasi caminul dorit. Iar pentru fiecare dintre unitatile locative este specificat daca mai este disponibila sau a fost deja rezervata sau vanduta. Dar cel mai important este ca cei interesati isi pot rezerva in timp real apartamentul dorit cu un singur click. Ulterior clientul contacteaza agentul imobiliar Premier Service si poate confirma aceasta rezervare, prin plata unui avans, sau o poate anula.
Nu in ultimul rand, Premier Service va asteapta la Targul National Imobiliar cu oferte de nerefuzat. Vorbim de cateva mii de apartamente si case dintre care v-o puteti alege pe cea preferata. Preturile pornesc de la 24.800 de euro pentru o garsoniera de 38 de metri patrati utili (complexul Studio Plus Residence); 36.000 euro pentru un apartament cu doua camere si o suprafata de 46 de metri patrati utili (complex Flora); 62.000 euro pentru un apartament de trei camere de 68 de metri patrati utili in zona IMGB; sau 79.000 euro pentru o vila de 120 metri patrati utili amplasata pe un teren de 250 de metri patrati.
Va asteptam la standul Premier Service pentru a va ajuta sa alegeti casa potrivita la pretul potrivit.
mai mult